Cuviosul Pavel era de neam din cetatea Corintului, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. El din tinereţe iubind pe Dumnezeu, a intrat într-o mănăstire şi s-a făcut monah. Deci, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, s-a făcut bărbat iscusit. Pentru aceasta, diavolul desfrînării se lupta cu dînsul. Deci, într-o noapte Cuviosul Pavel stînd la rugăciune, s-a arătat diavolul înaintea lui şi i-a zis: "De nu-ţi vei face pofta trupească măcar odată, apoi mă voi înarma cu tărie asupra ta". El, certîndu-l cu numele lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei Cruci, l-a gonit. După aceea diavolul a îndemnat asupra lui pe o femeie desfrînată, care născuse un copil de curînd; l-a adus la cuviosul şi i l-a pus pe genunchii săi, zicînd: "Copilul acesta l-am zămislit şi l-am născut cu tine!" Stareţul a primit pruncul cu bucurie. Dar, venind ereticii, i-au legat mîinile înapoi; apoi, legîndu-i pruncul de grumaz, îl purtau prin cetate, batjocorindu-l.

    Deci, Pavel, stînd în mijlocul poporului şi făcînd semn cu mîna, a zis: "Ascultaţi, fraţilor, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună cine este tatăl lui", pruncul fiind de curînd născut. El a zis către prunc: "Să ne spui cine este tatăl tău?" Pruncul, rupîndu-şi scutecele, a arătat cu mîna spre un ţigan, şi a zis: "Acesta este tatăl meu, iar nu monahul Pavel". Poporul, auzind aceasta, s-a închinat stareţului, cerîndu-i iertare. Dumnezeu i-a dat de atunci daruri de tămăduiri, căci punea mîinile pe cei neputincioşi şi-i făcea sănătoşi.

    Cuviosul, vieţuind şaptezeci de ani şi mai mult, s-a dus către Domnul, Căruia bine I-a plăcut şi, numărîndu-se în ceata sfinţilor, slăveşte împreună cu dînşii pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie slavă în veci. Amin.